In umbra (pe urmele?) lui Sisif
Exista, in viata de zi cu zi, intamplari care te fac sa iti doresti sa intelegi ceva din ele si, daca pana atunci credeai (in) niste lucruri gresite, sa le corectezi. Dar nu tot timpul poti sa tragi concluziile care trebuie de unul singur, ci ai nevoie si de alti participanti la intamplarile respective. Si uneori chiar esti sigur de ceea ce stii si doresti ca, daca nu sa ti se dea dreptate, macar sa ti se argumenteze pana la capat de ce nu.
Astfel apar aceste mici adevaruri care iau forme ambigue si te fac sa pari un inadaptat, dialogul ti se refuza politicos sau subit si tie ti se contureaza imaginea unui om agitat inutil in cautarile si/sau demonstratiile sale. Persistand, de dragul justitiei si a linistii propriei constiinte, in lupta de a le face cunoscute lumii, descoperi ca timpul se asterne peste ele ca praful si, a doua zi, esti propriu tau invins cand, convins, recunosti: A trecut, nu mai are rost. Alternativa te face sa pari blocat in lucruri trecute , iar lupta ta devine futila.
Totusi, e mai usor de acceptat o eticheta, decat sa nu te accepti pe tine.