Meridiane ascunse

Aschii de memorie

16 November
0Comments

Simbolism

Dimineata acestei zile nu a avut multe premise de a fi una deosebita. Cer innorat de septembrie, greoi, anost, antisocial – prezenta suficienta pentru a-ti dori un somn prelungit. Urnindu-ma totusi din casa, pe drum spre servici am vazut doi caini, unul alb si unul negru muscandu-se in joaca. Suficient ca mintea-mi sa o ia razna putin si sa ma duca cu gandul la lupta dintre Bine si Rau. Are cumva legatura cu gandurile ultimei perioade si cu nevoia omului de a apela uneori la aceasta idee pentru a da un sens vreunui lucru din viata sa.

Nu stiu care din ei a “castigat”, dar circumstanta lor jucausa m-a facut sa ma gandesc ca se poate intampla asta si la scara cosmica – binele sa se “joace” cu raul, facand parte pana la urma din aceeasi sfera. Cred ca prin asta inteleg ca am mai invatat cate ceva in aceasta ultima perioada de care ziceam. Simteam asta oricum. Si cred ca este important sa simti cand/ca ceva se schimba in tine. De ce? Simti ca evoluezi.

Altcandva, intr-un moment in care se luase lumina din parcul in care eram cu o prietena, un caine alb a venit si s-a cuibarit sub banca. Intr-adevar, in acea vreme ma simteam mai “luminat”, imi recastigasem locul pe un drum mai bun si lucrurile incepeau sa aiba sens.

Si totusi la mine primeaza pisicile… ironic, nu?

 
No comments

Place your comment

Please fill your data and comment below.
Name
Email
Website
Your comment