Meridiane ascunse

Enter Sandman

Sunt absolut convins ca sunt foarte multe lucruri de descoperit in ceea ce priveste mintea omului, chiar cred ca in ea se gaseste cheia oricarei intrebari. Tot ea manipuleaza starile de veghe si de somn, inconstientul si formele, aparitiile si interpretarile sale. Astfel, continui sa fiu intrigat de ceea ce reprezinta lumea viselor si de ceea ce putem gasi acolo.

Cand, pe inserat, stateam fara vlaga pe pat ca o jertfa pe-un altar, de data asta al zeului Somn, simt ca am fost acceptat si furat in lumea “de dincolo”. Cand m-am trezit din acele clipe de confuzie, aveam senzatia ca peste mine au trecut epoci intregi, simteam ca am trait inca cel putin o viata, vazusem lucrurile de sus exact cum le vedem in vreun documentar despre natura, cand filmarea este data pe fast forward, iar norii se deplaseaza cu o viteza de invidiat, plantele cresc intr-un ritm halucinant, etc. M-am trezit mai batran si mai tanar in acelasi timp, o senzatie pe care, chiar daca as fi capabil sa o transpun in cuvinte, as descri-o folosind toate cuvintele pe care le stiu. De mai multe ori. Consistenta a fost incredibila, iar totul a durat nu mai mult de un minut.

Prin urmare concluzionez ca subconstientul nostru are capacitatea de a dilata sau compresa timpul, scotand in evidenta inca o data, fara drept de apel, relativitatea sa.

Tinand cont de faptul ca uneori (si cel mai des prin intermediul viselor) sunt informatii din constient care trec in subconstient si viceversa, traiesc si sper la ziua in care cele doua vor fi una si aceeasi.

Moment ordinar, trait extraordinar

Iesirea si berea si plimbarea de dupa si oboseala adunata peste weekend au fost premisele unui somn aproape perfect. Zic “aproape” pentru ca am fost haituit de niste tantari, dar nu mai mult decat e cazul. In rest, am sucumbat devreme zeului Somn, astfel incat la 9:30 deja eram in inconstienta in care altii ajung doar band cantitati mari de alcool. Deja realizam partea de proiectare pentru o lume temporara (de o noapte) a viselor si pana la miezul noptii, estimez eu, cred ca deja eram in plina activitate.

Minutele se scurgeau unul cate unul in realitate, in somn visele pareau adevarate epoci, multe, intense, diverse, imi consumau un timp pe care nu l-am avut, teoretic, niciodata: cel din somn. Practic, am invatat sa ii confer un scop/sens sau altul, astfel incat l-am privat de implacabilitatea cu care se pogora, pana atunci, peste mine.

Cu bateriile incarcate asemenea velelor unui drakkar umplute de vanturile nordice, m-am ridicat din pat cu atitudinea unui mic print ce stie ca, la un moment dat, va mosteni totul. Luptandu-ma inca cu niste ite de visare si amortire, am reusit sa imi trasez diagonalele unei noi zile, lipsite de soare, dar nu de destinatie si, cu ghiozdanul in spate am soptit: ”Pe plantatie, domn sofer!” – corespondent al unui mult mai cunoscut reper literar: “La bulivar, birjar!”.

Fara emotii in privinta viitorului

“Nu lasa viitorul sa-ti strice linistea. Daca va fi nevoie, il vei infrunta cu aceleasi arme ale ratiunii cu care lupti astazi impotriva prezentului.” (Marcus Aurelius Antoninus)

Cred ca e binevenita aceasta afirmatie tinand cont de cum stau lucrurile in ziua de azi.

Simbolism

Dimineata acestei zile nu a avut multe premise de a fi una deosebita. Cer innorat de septembrie, greoi, anost, antisocial – prezenta suficienta pentru a-ti dori un somn prelungit. Urnindu-ma totusi din casa, pe drum spre servici am vazut doi caini, unul alb si unul negru muscandu-se in joaca. Suficient ca mintea-mi sa o ia razna putin si sa ma duca cu gandul la lupta dintre Bine si Rau. Are cumva legatura cu gandurile ultimei perioade si cu nevoia omului de a apela uneori la aceasta idee pentru a da un sens vreunui lucru din viata sa.

Nu stiu care din ei a “castigat”, dar circumstanta lor jucausa m-a facut sa ma gandesc ca se poate intampla asta si la scara cosmica – binele sa se “joace” cu raul, facand parte pana la urma din aceeasi sfera. Cred ca prin asta inteleg ca am mai invatat cate ceva in aceasta ultima perioada de care ziceam. Simteam asta oricum. Si cred ca este important sa simti cand/ca ceva se schimba in tine. De ce? Simti ca evoluezi.

Altcandva, intr-un moment in care se luase lumina din parcul in care eram cu o prietena, un caine alb a venit si s-a cuibarit sub banca. Intr-adevar, in acea vreme ma simteam mai “luminat”, imi recastigasem locul pe un drum mai bun si lucrurile incepeau sa aiba sens.

Si totusi la mine primeaza pisicile… ironic, nu?

Defineste: normal

Prietenul nostru, DEX zice cam asa despre normal:

NORMÁL, -Ă adj. 1. Firesc, comun, obișnuit. ♦ (Despre oameni) Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Conform unor norme, unor reguli; regulat. [lipsesc cateva alte explicatii, pe care le-am omis intentionat pentru ca nu se refereau la ceea ce vreau eu sa ating vis-a-vis de acest termen]

Toata lumea (se) intreaba: Ce este normal (sa faci, sa porti, sa asculti, sa zici, sa ceri, sa dai, samd)? Pana azi nu am avut nici un raspuns concret, care sa fie valabil indiferent de abordare. Azi mi-am dat seama ca normal pentru mine inseamna o suma de consecinte pe care le generez prin ceea ce fac, prin comportamentul si atitudinea mea, prin faptele mele. Cu cat aceste consecinte genereaza o agitatie mai mare, cu cat sunt afectate mai multe persoane, cu cat aceste efecte sunt mai intense, mai de lunga durata, care necesita rezolvari complexe, greu de gasit – toate acestea in sens negativ – cu atat elementele care le-au determinat sunt mai departe de ideea de normalitate.

Totusi exista si tendinte in masa de departare de normalitate si atunci ar trebui sa fim suficient de stapani pe noi si sa simtim normalul sau anormalul si sa actionam in consecinta, sa aparam limitele – si-asa destul de fragile – dintre ele.

Tema: Pastrand macar 10 minute de tacere, cate din lucrurile din jurul vostru vi se par normale? Si daca sunt si lucruri ne-normale, ce ar impiedica “corectarea” lor?

“Buna seara”, “Multumesc”, “Cu placere”

Incercam sa imi dau seama cam care sunt sursele mele de irascibilitate, nervozitate, frustrare si sa reglez unde este cazul si pot sa o fac. Am ajuns la diverse concluzii, ba ca statul prea mult la calculator, statul prea mult in casa fara o plimbare sau ceva activitati sportive, etc. Totusi, poate una din cele mai importante cauze este contactul cu gestionarii din diversele magazine.

Sunt din ce in ce mai putini cei care saluta politicos, cu un zambet eventual pe fata, fara sa o faca mecanic, neasteptand macar sa le raspunzi inapoi pentru ca, evident, ei si-au facut datoria de a saluta. De parca mi-ar face ei mie un serviciu ca imi dau produsele si imi iau banii. Eu cred ca e fix invers. Intr-o lume in care totul se rezuma la client, cum sa il servesti mai bine si cum sa il faci sa revina mai des si eventual sa te si recomande, ei isi permit sa te trateze ca pe un datornic care vine sa ceara din nou ceva. Cata generozitate din partea lor ca macar imi dau produsele pentru care dau o caruta de bani!

Lipsa acestui elementar bun simt imi dezumfla multe sperante in mai bine, in Omul care poate sa se schimbe in mai bine, in legatura dintre noi ca elemente sociale. Ce poti sa ceri unora care se apropie din ce in ce mai mult de animale Procesele cognitive vor tinde catre 0 si ca numar si ca intensitate?

Am sa salut in continuare de cate ori am ocazia si am sa si repet pana, poate macar 1 din 10 se va simti si va raspunde inapoi. Poate o sa si explic cuiva cat e de usor sa saluti si cat e de deranjant sa nu ti se raspunda – un gust amar. Poate cineva invata ceva… Doar poate.

Victimele detaliilor

Sunt oameni care, desi nu sunt artisti, au multe in comun cu marii artisti din istoria lumii. Ma refer aici la detaliile cu care isi aranjeaza viata de zi cu zi sau  perspectivele. Victime a perfectionismului poate, le place sa controleze fiecare mic aspect care ii privesc direct (si de multe ori si cele care ii privesc indirect sau chiar deloc), pentru a obtine, cel mai ades, stabilitatea, sentimentul de siguranta.

Imi imaginez asa, dupa cum ma duce pe mine mintea, cum, intr-o zi proasta, Da Vinci se enerva ca pensula noua nu este de calitatea dorita si o arunca cat colo. Sau un Goethe nervos pe imprecizia unor cuvinte folosite si imposibilitatea acestora de a reda exact imaginea dorita, stergandu-le de mai multe ori, pana foaia era aproape rupta in locul respectiv.

Cred totusi ca e mult diferita minutiozitatea si atentia la detalii la artisti decat la restul oamenilor. De ce? Pentru ca viata nu e tocmai o opera artistica pe care sa ai timp s-o pregatesti oricat de mult si abia pe urma s-o scoti in lume, atunci cand crezi ca reprezinta cel mai bine ce ai vrut tu sa reprezinte. Viata e un Plug & Play device, un reality show.

Nu stiu daca urmarirea acestor detalii inseamna a fi perfectionist sau doar riguros in ceea ce faci, simti, in modul in care te comporti si in care iti place ca si altii sa se comporte cu tine. Nu stiu daca este o cruce de carat sau un as in maneca. Banuiesc ca fiecare poate vedea asta in felul sau propriu.

Sunt si eu un astfel de om, neartist, dar chitibusar. Consider ca e ok sa fiu asa, majoritatea nu sunt mofturi ilogice, ci chestii normale, de multe ori de bun simt. Si totusi, felul asta de a fi ma nefericeste de multe ori, in special cand constat ca altii nu se pliaza pe acest sistem. In situatia asta nu ramane decat sa incerci sa treci peste, sa nu te consumi sau, daca iti pasa, sa faci observatii si sa risti sa fii privit ca cineva care este obisnuit doar sa critice.

Sa fie indiferenta o solutie, indolenta poate?

Si totusi, cam toate persoanele mai in varsta care au recunoscut fata de mine ca exista o diferenta de valoare intre generatii au facut referire si la  absenta rigurozitatii lucrurilor din comportament, atitudine (aici incluzand si vocabularul). Ultima astfel de interventie mi-o amintesc din timpul facultatii, la un curs masteral: “De ce voi, studentilor, in curand absolventi de studii superioare, raspundeti la intrebari prin “ihi”? E prea greu sa zici “da”? Sau e prea putin la moda?”. M-am simtit incredibil de prost si eu, care nu eram vizat in discutia respectiva. Pentru ca o faceam. Un nou lucru asupra caruia sa imi concentrez atentia. Si e obositor sa cauti perfectionarea micilor lucruri ce graviteaza in sfera persoanei tale, in jurul Eului.

Dar va implor, tindeti catre asta, caci astfel se va mai sterge din praful care a cazut atat de greu peste niste valori din care, la inceput, toti ne-am tras. Ganditi-va cum puteti sa faceti lucrurile altfel (dar fara efort in plus), incat altii sa se foloseasca mai mult de ele si faceti intocmai. Daca am purta crucea asta impreuna, atunci nu ne-am mai inrai cand am primi observatii, ci am fi bucurosi ca ni s-a zis si ca putem corecta niste lucruri pe care le faceam fara voie, inconstient.

Ma consuma felul meu de-a fi, dar nu sunt sigur ca, fiind altfel, m-as fi consumat mai putin. Sunt sigur ca s-ar fi gasit ceva…