Pactul primilor fulgi
Mi se pare ca perioada asta de tranzit catre iarna are doua tipuri de nopti: cea cunoscuta de toti, cu negrul cerului invelindu-ne pe toti, cu luminile publice spargandu-se difuz in aura de ceata si poluare ce inveleste metropola si o alta noapte a griului, cu cerul plumburiu ghemuit in jurul oamenilor de parca ar incerca sa se incalzeasca. Si il inteleg, caci oamenii sunt calzi si e normal sa iti intinzi pseudopodele catre ei ca si cum ar fi un foc in semineu.
Sa asisti la primii fulgi din iarna care, in mod evident, se apropie – e o onoare. E ca si cum ai asista la Geneza. Sa vezi cum zburda nervosi, sau poate prea ecstaziati, printre ramurile aproape goale ale copacilor, peste aripi de pasari grabite sau peste cainii din cartier care au probleme cu trezitul. Sa ii vezi, inseamna un pact tacit cu fortele iernii, te angajezi sa o primesti in casa si suflet asa cum ai primit, nu demult, primavara. Sau cum ai primi un prieten la masa care sustine bucuroasa o cana de vin fiert si un ornament iernatic oarecare.
Acesti fulgi sunt cei mai temerari. Ei nu se tem de contactul cu asfaltul umed sau frunzele care inca mai pastreaza pamantul cald. Ei sunt iscoadele iernii, trimise special sa inspecteze terenul si oamenii, sa vada exact locurile cu cele mai multe rele, ca sa poata trimite intr-acolo mai multa zapada, pentru purificare si infrumusetare. Tot ei sunt trimisi pentru a fura cuvintele oamenilor si a le duce pe o imaginara hartie alba, tinuta discret in tolba iernii, ca o scriere a unui romancier putin cunoscut. Ei nu cunosc frica, desi ei sunt cei sacrificati. Pentru ca din cele cateva minute de fulguiala la care am asistat in aceasta dimineata, niciunul nu a supravietuit. Toti s-au lasat pe imprejurimile calde ale geamului din spatele caruia priveam cu ochii inghetati de bucurie, cum un cap de om se lasa pe un umar cald, in pericol de a se lasa covarsit de caldura sa si de a sucumba regelui Somn.
Cu numai 38 de zile ramase pana la Craciun, imi intind palmele in frigul ce anunta iarna, imi deschid ochii larg si-i indrept spre cer ca sa vada iarna adanc in sufletul meu ce se ascunde, caci ei sunt ferestrele sufletului si un zambet pe post de “Bine-ai venit, te asteptam!”.
Dintre toate anotimpurile, iarna este cel mai fin psiholog. E nevoie de o putere mai mare de patrundere in sufletele si mintile oamenilor, atunci cand ei sunt burdusiti cu haine si caciuli, manusi si cizme-nalte. A stiut intotdeauna sa o faca atat de bine. A stiut dinainte ca eu sa exist ca trebuie sa iau forma in lunile sale.
M-am nascut iarna si-n mine ea a fost dintotdeauna.
Primii fulgi, primii ghiocei … inaintemergatorii . Sunt cei care ne amintesc ca a mai trecut un timp, un anotimp, o etapa din viata. Alegem sa ne bucuram pentru ca sentimentul trecerii timpului ar fi coplesitor, din nou, coplesitor. Ne contopim cu ei, ne refugiem in sentimentul noului pe care ni-l ofera pentru ca ar fi inutil sa deplangem zilele de vara sau curgerea timpului.
Acum vin si spun veniti fulgi de nea veniti repede si plecati la fel de repede. Nu gasesc nimic bucuros in cerul gri, in diminetile mohorate sau in serile mocanesti ori in zilele troienite oricat de mult ar trebui sa le acceptam in fiinta noastra…caci viata TREBUIE sa fie despre introspectie cu rezultat edificator.
Odata zapada starnea veritabila fericire in sufletul meu acum ma bucur de iarna doar prin ochii copilului meu…. binecuvantare! Asociem iarna cu un sentiment pe care eu nu il mai cunosc de prea mult timp…tihna…asa ca bucurati-va si traiti tihna si noutatea primilor fulgi! Mergeti la sedinta gratuita de psihoterapie si uitati-va in voi si la ceilalti pentru a va gasi launtrul…
Eu voi astepta si voi tanji dupa primavara dupa soarele cel datator de energie si lumina cea bucuroasa!
and another star is born!!! or maybe a sparkling snowflake
may it have a long life!!